北、新型ミサイル発射に成功＝固形燃料を使用－米司令官

【ソウル２日時事】在韓米軍のベル司令官は２日、ソウル市内で講演し、北朝鮮が最近発射した短距離ミサイルについて、「新型ミサイルで、発射実験は成功した」との見方を示すとともに、こうしたミサイルが韓国内の標的を迅速に攻撃できる能力を持っていると警告した。ロイター通信が伝えた。
　ベル司令官によると、発射されたミサイルは固形燃料を使用しているため、取り扱いが容易で、迅速な発射が可能という。

時事ドットコム：北、新型ミサイル発射に成功＝固形燃料を使用－米司令官

Portret Doina Bumbea

19 Iunie 2007
Laurentiu Mihu

Fostii colegi si profesori ai romancei rapite de nord-coreeni au realizat pentru EVZ profilul de adolescenta al acesteia.



Pana acum, aventura romancei cazute in capcana spionajului nord-coreean a scos la iveala o serie de slabiciuni ale Romaniei de dinainte si de dupa 1990.

Ele s-au transformat in complicitati care au secundat indeaproape strategia gandita la Phenian. Strategie careia insa i-a cazut prada o tanara pasionata de arta ei, designul si pictura. In ‘78, Doinea Bumbea a fost rapita de spionii Coreei de Nord si a murit in 1997 la Phenian.

Pentru acest vis, la 18 ani, Doina Bumbea a parasit Craiova si a venit la Bucuresti, unde s-a inscris la Liceul „Nicolae Tonitza”, in ultimul an de studiu. Fostii ei colegi isi amintesc ca au fost o „promotie extraordinara”.

Multi au ajuns artisti renumiti, iar dintre ei, unul a facut o cariera internationala ca regizor. In Capitala, Doina Bumbea fusese colega si cu celebrul Silviu Purcarete. Actualmente, acesta se afla in Franta si nu a putut fi contactat.

„Preocuparea ei era moda”

Cei care au cunoscut-o pe Doina in tinerete au refacut, pentru EVZ, profilul unei tinere cu pofta de viata. Al unui personaj care, in sistemul rigorilor comuniste, a ravnit la libertatile promise de refugiul in atelierul propriu.

Profesorul Virgil Sarpe preda astazi desenul, la Liceul de Arta din Craiova. A cunoscut-o pe Doina acum 42 de ani, in 1965, cand amandoi erau in clasa a IX-a. „Era o colega excelenta, deloc timida, dar cu bun-simt. Preocuparea ei cea mare era moda. Participam impreuna la concursuri, iar eu ii faceam rost de reviste straine de moda”.

Profesorul Sarpe nu a mai vazut-o insa pe Doina de 39 de ani, cand fata a plecat la Bucuresti. „In anii ‘80 am auzit prin oras ca a disparut fara urma”.

„A venit la scoala cu un Fiat”

Ambitia cu care Doina Bumbea si-a urmarit visul e confirmata si de fostul ei profesor de grafica si arta decorativa, Vasile Buz. „Spre anul trei si-a pus in cap ca pleaca la Bucuresti, la un liceu mai bun, actualul „Tonitza”, si a plecat.

Ea mi-a povestit ca se va casatori cu un italian mai in varsta si pleaca in Italia. Era talentata, dar eu am rezerve in ce priveste acest mod de a urca in viata”.

In Italia, Doina a plecat in 1970. In ‘73 insa, tanara si-a vizitat parintii la Craiova si l-a mai intalnit o data pe Vasile Buz. „Venise cu un Fiat micut la scoala si ne-a impartit mici cadouri. Spunea ca o duce bine.”

Despre acelasi italian cu care Doina a parasit tara in 1970 stia pe atunci si restauratorul Ioan Darida, din Capitala. A cunoscut-o in 1968, in ultimul an de liceu la „Tonitza”.

„Era o foarte buna colega, talentata si o fata de viata, interesata de artele textile. Imi spusese ca a intalnit un italian si ca se va marita cu el, un italian care i-a promis ca-i va aranja atelierul ei propriu de creatie”.

PROTECTORUL

„M-a batut la cap sa o aduc la Bucuresti”

De la Craiova la Bucuresti insa, Doina a reusit sa ajunga prin intermediul fostului ei profesor de desen artistic si pictura, Stefan Bradiceanu, astazi in varsta de 74 de ani.

Directorul de la „Tonitza” ii fusese chiar coleg de facultate, asa ca l-a contactat. „Doina era plina de viata, energica si talentata. Nu era exceptionala, dar promitea mult.

Brusc, si-a dorit sa plece la Bucuresti, m-a batut la cap cu ideea asta fixa a ei. Si pentru ca il si cunosteam pe director, ne-am pus pe tren si am inscris-o pe Doinita in ultimul an. Merita sa o ajut”, sustine Bradiceanu. Pe vremuri coleg de atelier cu Sabin Balasa, batranul traieste de peste 30 de ani in atelierul sau din centrul Craiovei.

Printre tablourile inghesuite pe fiecare centimetru patrat, fostul profesor al Doinei Bumbea isi aminteste ca si cum ar fi fost ieri un episod caracteristic pentru spiritul dezinhibat al elevei sale: „Eram odata in pauza mare, mai multi profesori, pe holul de la cancelarie si, nu stiu cum a venit vorba, dar Doina a inceput sa execute un dans improvizat de balet. Cand a fost mai mica chiar luase cateva lectii. Va spun, avea o siguranta si o gratie in miscari ca am ramas cu totii masca, asa ca de la o gluma devenise toata lumea serioasa. Asta era Doina, spontana si extrem de comunicativa”.

Evenimentul Zilei Nr. 4857

Cazul "Doina", cunoscut din '91

18 Iunie 2007
Laurentiu Mihu

Marturiile unor fosti diplomati arata ca despre disparitia Doinei Bumbea se stia din timpul guvernelor Stolojan si Vacaroiu.



Doina Bumbea, romanca rapita de spionii Coreei de Nord in urma cu aproape 30 de ani, nu a fost o necunoscuta totala pentru diplomatii romani de la Phenian si nici pentru unii ministri si responsabili guvernamentali de la Bucuresti. In ultimii 16 ani, acestia au pastrat insa „discretia” asupra dramei.

Cazul Doina „a transpirat” la MAI

Informatiile ar fi ajuns in 1992 chiar si la Ministerul de Interne, fiindu-i prezentate generalului George-Ioan Danescu, pe cand acesta era secretar de stat si unul dintre insarcinatii cu siguranta misiunilor diplomatice din Romania. Ulterior, acesta a devenit ministru de interne, in guvernul Vacaroiu. Informarea i-a fost facuta de catre un diplomat cu rang inalt din ambasada romana de la Phenian.

Sub protectia anonimatului, „Sursa” a dezvaluit pentru EVZ ca s-a intersectat cu Doina Bumbea de trei ori, intre 1991 si 1992, si i-ar fi prezentat generalului Danescu situatia femeii, dar cazul a fost clasat. Nici Danescu - intre timp decedat -, nici Sursa nu au continuat demersurile. De la acel moment, Doina a mai trait cinci ani la Phenian, unde a si murit, in 1997.

„Doina Bumbea era filata”

Pana acum, se stia ca autoritatile de la Bucuresti au aflat de cazul „Doina” abia in 2005, odata cu marturia dezertorului american Charles Jenkins. Atunci, MAE - condus de Mihai-Razvan Ungureanu - a solicitat Coreei de Nord lamuriri, care insa nu au condus la ceva concret. Acum, Sursa sustine ca a informat Bucurestiul inca din ‘92, la un an dupa ce aflase de acest caz.

Dar nu a vorbit la MAE, ci la MAI. „Am vazut-o pe Doina Bumbea la un magazin al diplomatilor din Phenian, in ‘91. Nu am intrat in contact cu ea, desi eram amandoi foarte aproape. Ea - o femeie la locul ei, decenta, genul minion - venise cu un baietel de 10 ani, inalt, blondut, caruia i-am trimis o inghetata si o citronada.”

Potrivit ex-diplomatului, unul dintre angajatii ambasadei era la curent cu povestea femeii, cu care vorbise o singura data. „De fapt, acest coleg mi-a aratat-o si tot el mi-a spus ca traia in conditii „deosebite”. Nu ne putea contacta, era filata, dupa cum ii spusese chiar ea. Am vazut-o de trei ori la magazin. Ea traia intr-un campus, izolat si supravegheat de Securitatea nord-coreeana.”

„Ce treaba avem noi cu femeia asta?”

In ciuda dramei propriu-zise, cazul „Doina” a facut obiectul unui concurs bizar de imprejurari. Din ‘78, pana in ‘91, dosarul nu a existat, intrucat lipseau informatiile. Cand au aparut, povestea craiovencei a fost din nou ingropata. Sursa lamureste cum au stat lucrurile: „Noi nu am mai incercat sa luam legatura cu ea pentru ca nu aveam instructiuni in acest sens.

Apoi, in ‘92 i-am prezentat cazul secretarului de stat pentru siguranta misiunilor diplomatice de atunci, generalul Danescu. El atat
m-a intrebat: „Ce treaba avem noi cu femeia asta?”. Pe de alta parte, nu ii puteam aborda pe nord-coreeni intrucat nimeni nu o reclamase si am ramas fara un interes deosebit pentru ea”. Familia Doinei Bumbea nu a fost niciodata anuntata de acest sir de episoade.

Totusi, un alt ex-responsabil din ambasada romana de la Phenian sustine insa ca dosarul „Doina” a fost chiar „lucrat” de Serviciul de Informatii Externe, in anii ‘90. Cu exceptia lui Gheorghe Fulga si Mihai Caraman, care nu au putut fi contactati, toti ceilalti fosti sefi ai SIE au infirmat insa aceasta ipoteza.

„Ceausescu o putea scoate”

Cu o experienta bogata in Coreea de Nord, unde a si studiat, la aceeasi universitate cu Kim Jong-Il, Sursa sustine ca, dupa moartea lui Ceausescu, sansele de a rezolva un astfel de caz ar fi fost nule. „Dar, daca am fi stiut de Doina inainte de ‘90, o scoteam sigur, dupa nu se mai putea. Atunci, am fi vorbit cu Ceausescu, dar nu am stiut, pentru ca inainte de ‘89 nu intuiai ca ar fi o romanca in situatia ei. In anii ‘70, Romania a scos un scriitor sau artist chilian din Coreea de Nord, dupa ce a intervenit Ceausescu”, conchide Sursa.


2 decembrie 2005 - EVZ mentioneaza existenta cazului „Doina”.

20 martie 2007-7aprilie 2007 - Doina Bumbea e identificata, oficiali si ziaristi niponi vin in Romania.

21-23 aprilie 2007 - Fratele romancei e primit, in Japonia, de dezertorul Charles Jenkins, fost vecin si prieten al femeii, premierul Shinzo Abe si ministrul de externe Taro Aso.

30 aprilie-2 mai 2007 - EVZ reconstituie viata din captivitate a Doinei Bumbea, publica interviul cu Charles Jenkins si povestea fratelui pornit sa afle adevarul in Japonia. Jenkins sustinea ca povestea Doinei era stiuta in ambasada romana.

CONFIRMARE

„Parea oarecum suspect si nu ne-am ocupat de caz”

Si totusi, desi in ambasada romana de la Phenian povestea Doinei Bumbea devenise cunoscuta printre diplomati, iar cazul „transpirase” si in guvernul de la Bucuresti, pe cai diplomatice sapaturile nu au avansat. In perioada 1999-2003, Nicolae Minoiu a functionat in ambasada de la Phenian ca secretar 1-politic. La plecare, nu primise insa ca „tema” aprofundarea acestui dosar.

De fapt, nici nu stia de existenta lui. „Am aflat abia prin 2002 ca o romanca ar trai in conditii de supraveghere speciala. La Centrul de Cinematografie, organizatorii ne povesteau, printre altele, ca au facut filme si cu americani. Un diplomat polonez a intrebat de unde stiau ei cum se fac filmele americane, cand omologul chinez i-a raspuns ca au fost folositi prizonieri americani. Ca, de fapt, erau mai multi prizonieri in Coreea, iar printre ei si o romanca”, spune Minoiu pentru EVZ.

Potrivit acestuia, chinezul nu i-a furnizat detalii suplimentare, iar la ambasada se schimbase garda si nu era nimeni la curent cu aceasta informatie. Fostul diplomat recunoaste ca, fara o informare prealabila de la centrala MAE si nici de la predecesorii sai din ambasada, ideea i s-a parut de necrezut. „Parea oarecum suspect si nu ne-am ocupat de caz. Totusi, dupa ‘90 erau sanse minime sa facem ceva”, incheie acesta.

Cititi intregul serial "Rapirea din Coreea".

Evenimentul Zilei Nr. 4857