Doina si prizoniera thailandeza
3 Mai 2007
Laurentiu Mihu
La Phenian, Doina Bumbea a fost vecina cu o thailandeza, rapita in acelasi mod si in acelasi an cu ea.
Astazi, rudele lor fac front comun pentru deslusirea celor doua povesti. Romania-Thailanda-Coreea de Nord, iata o altfel de „axa a raului”, care uneste trei tari, o politica absurda, doua personaje si tot atatea familii ratacite in durere.
Totul a inceput in 1978. Atunci, in vestul Europei, in Italia, romanca Doina Bumbea nu banuia nimic despre modul in care viata sa se pregatea sa vireze spre un calvar fara sfarsit.
In acelasi timp, in celalalt colt al lumii, in Asia, se juca ultimul act al unei alte vieti, pana atunci normale. Anocha Panjoy, o tanara de origine thailandeza, se mutase de curand in Macao.
O miscare neinspirata, la capatul careia urma sa se aplece o umbra sinistra. In iunie 1978, Anocha a fost rapita de un agent nord-coreean care o abordase dandu-se drept japonez. Destinul a vrut ca Doina si Anocha sa aiba totul in comun.
Au fost rapite in acelasi an, din acelasi ordin, pentru a ajunge in acelasi loc si cu acelasi scop. Doina Bumbea si Anocha Panjoy s-au cunoscut la Phenian. Aproape un deceniu au locuit in aceeasi casa. Romanca insa a murit in 1997. Despre thailandeza se stie ca inca mai traia in 2004.
Cele doua cazuri se aseamana si se disting. Ele sunt insa graitoare pentru modul in care tarile lor au abordat o problema diplomatic delicata. Si mai sunt exemplare pentru determinarea cu care rudele au pornit „vanatoarea” pentru a le afla povestile uluitoare, beneficiind de sustinerea unei tari situate la mii de kilometri departare, Japonia.
Macao, visul unei nopti de vara
In mare, povestea thailandezei se potriveste ca o manusa cu experienta nefericita a Doinei Bumbea. Nascuta intr-o familie modesta din Sankampang - o suburbie a celui de-al doilea mare oras al tarii, Chiangmai - Anocha a plecat de acasa in cautarea unei vieti mai bune. I-a lasat in urma pe tatal si fratele sau, sperand ca, la un moment dat, ii va scoate din nevoi. Si a reusit in Macao ceea ce i-a fost imposibil in tara ei natala, sa-si gaseasca o slujba cat de cat platita.
In momentul in care a fost rapita, tanara Anocha Panjoy era maseuza. O parte din visul ei, de copil smuls din saracie, se implinise deja. In acelasi interval, in Italia, Doina Bumbea isi pregatea ascensiunea artistica, luand contact cu o propunere interesanta de a deschide cateva expozitii de pictura in Japonia. Nici una, nici cealalta nu banuiau ce va urma.
In cazul Anochei Panjoy, ceea ce a urmat s-a aflat abia dupa trei decenii, in 2005. Ca, de altfel, si in cazul Doinei. Dupa 40 de ani petrecuti in Coreea de Nord, un dezertor american, Charles Jenkins, dadea insa detalii cu privire la vecina sa thailandeza de la Phenian, pe nume Anocha.
Scrisorile Anochei, aruncate in rau
Amanuntele, asa cum i le povestise chiar aceasta, scoteau in evidenta aceeasi reteta de succes aplicata de spionii Phenianului, printre altele, si in cazul Doinei Bumbea. In Macao, thailandeza intalnise un barbat, acesta a sedus-o cu o propunere de slujba in Japonia, iar ulterior „a incarcat-o” intr-o barca pe care se mai aflau alte doua victime.
Iar de acolo, directia Phenian. Episodul avea loc in iunie 1978, cu aproape patru luni inaintea „operatiunii Doina Bumbea”. Tatal thailandezei astepta, incapatanat, un semn de viata de la fiica sa.
Dar nu a mai primit niciunul. Tot ceea ce-i mai ramasese era singura scrisoare trimisa de Anocha odata ajunsa in Macao. Un petic de hartie pe care, dupa cativa ani, batranul l-a aruncat in raul care trecea prin sat.
„Il durea atat de tare cand citea scrisoarea aceea, incat a decis sa scape de ea. Bunicul meu i-a aruncat toate pozele si scrisorile”, povesteste nepotul thailandezei rapite, Banjong Panjoy. De doi ani, acesta isi cauta matusa. Intre timp, s-a intalnit chiar si cu premierul nipon.
Dar singurele informatii certe despre Anocha provin din sursa „Jenkins”. Rezulta ca thailandeza a locuit o vreme in acelasi imobil cu el si familia din Coreea a Doinei Bumbea. Ca s-a casatorit fortat cu dezertorul american Larry Abshier, decedat insa in 1983.
Ulterior, Anocha Panjoy s-a recasatorit cu un german, rezident la Phenian. Din acel moment, nu mai stie nimeni nimic despre soarta ei.
EFECT
Discutie Cioroianu-Bumbea
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, se va intalni sambata cu fratele romancei rapite de nord-coreeni, craioveanul Gabriel Bumbea. Dupa ce ministrul Cioroianu a declarat, ieri, ca urmareste de mult cazul „Doina Bumbea”, MAE roman a trimis pe adresa EVZ un comunicat in care nu se arata nici acum convins ca „persoana identificata de mass-media si cea descrisa de Charles Jenkins sunt una si aceeasi”.
In alta ordine de idei, seful misiunii diplomatice a Romaniei la Phenian, Liviu Iancu, a recunoscut tot ieri ca povestea rapirii Doinei il depaseste. „Nu sunt foarte familiarizat cu subiectul. Parca am citit ceva acum doua-trei saptamani, dar intrebati la Biroul de presa al MAE. Problema e in curtea lor, nu aici”.
Pozitia acestuia confirma lipsa implicarii ambasadei romane din Coreea de Nord in elucidarea acestui caz. Romania este unul dintre putinele state ale lumii care si-a mentinut o reprezentanta diplomatica in Coreea lui Kim Jong-il.
Charles Robert Jenkins a dezertat din Armata SUA in anul 1965. A reusit sa treaca neobservat frontiera in Nordul comunist, dar nu a mai putut parasi aceasta tara decat 39 de ani mai tarziu, in 2004. Larry Allan Abshier a dezertat din Armata SUA in 1962. A fost casatorit cu thailandeza Anocha Panjoy si a decedat, in anul 1983. In Coreea de Nord a fost distribuit de regim in mai multe filme de propaganda comunista.
FORUM EVZ
„Ambasadorul”
Pentru cine nu stie, noi avem inca ambasada la Phenian (si ei inca au ambasada la Bucuresti, chiar, din cate am inteles, au transformat-o in cazinou :-) Japonezii nu stiu daca au relatii diplomatice cu ei, dar noi putem cere explicatii oficial.
Este adevarat.
nipon
Este adevarat cazul. Problema rapirilor nord-coreene este foarte mediatizata in Japonia, iar guvernul japonez se implica foarte mult. Ca exemplu - datorita interventiei Japoniei pe langa guvernul american, Jenkins a scapat de Curtea Martiala pentru dezertare - fiind dat afara din armata doar cu un „dishonorable discharge” si o saptamana in arest...
comunista
Daca as fi in locul lui Gabriel Bumbea as dori sa-mi vad nepotii, sa le ofer sansa de a scapa din infern, as dori sa se gaseasca vinovatii de situatia surorii lui si acestia sa plateasca, as dori sa devina cat mai cunoscuta aceasta problema, pentru ca niciodata si cu nimeni sa nu se mai intample o asemenea incalcare a drepturilor omului si a libertatilor lui, as dori sa o aduc in memoria tuturor celor care au cunoscut-o pe femeia care ar fi avut o alta soarta.
LA INDIGO
Ritmul melcului si la Bangkok
Munceste zi-lumina, ca zilier, pe bani putini, dar bucuros ca totusi isi gaseste o slujba. Face de toate si cu pretentii minime. Merge la ferme, orezarii, livezi, in constructii sau pietele in care tarabagiii-proprietari cauta ajutor.
De 14 ani, e tatal unei fete si locuieste in Thailanda, la Sankapang, un satuc-suburbie al celui de-al doilea mare oras al tarii, Chiangmai. La cei 38 de ani ai sai, sateanul Banjong Panjoy a fost scos din anonimat - in Thailanda si Japonia - de drama matusii sale, Anocha. Cand a vazut-o ultima oara era doar un copil. In 2005 insa, intreaga familie a aflat - prin dezertorul Charles Jenkins - ca Anocha, pe care o credeau cu totii moarta, se afla la Phenian.
„Populatia fie nu e interesata, fie nu crede”
Din acel moment, a pornit intr-o aventura careia nimeni insa nu-i poate prevedea sfarsitul: „Vrem sa o vedem acasa pe Anocha”, descrie Banjong sensul cautarilor sale. El spera ca femeia nu va avea soarta nefericitei Doina.
„In 2004 stim ca traia si suntem siguri ca e in viata si acum. Speram ca-si va petrece restul zilelor cu noi, in satul nostru”, puncteaza barbatul. Cotele optimismului sau sunt insa oscilante. Vecinii de la el din sat il sprijina, dar suportul lor este modest. Fiecare crede in happy-endul acestei povesti.
„Pe de alta parte, in Thailanda, in jur de 80% din populatie fie nu e interesata de subiect, fie nu crede ca e adevarat”. Si totusi, elucidarea situatiei matusii lui Banjong figureaza deja pe agenda diplomatica a Japoniei.
Ca si in cazul lui Gabriel Bumbea, thailandezul Banjong a fost ajutat intai de asociatiile nipone care sustin elucidarea dosarului rapirilor, dar si de oficialii Cabinetului de la Tokio.
Guvernul de la Bangkok a insistat si el pe langa puterea de la Phenian pentru lamuriri. „Thailanda a cerut oficial raspunsuri de la Phenian despre matusa mea, dar pana acum nu e niciun rezultat. Apoi, nici guvernantii nu mai au rabdare cu noi. Unii oficiali mi-au spus ca nu au doar aceasta problema de rezolvat”, incheie Banjong Panjoy.
CAZUL "DOINA"
2 decembrie 2005 - EVZ mentioneaza existenta cazului „Doina”.
20 martie 2007 - Cu ajutorul familiei sale din Craiova, aceasta este identificata drept Doina Bumbea, o pictorita plecata in Italia si disparuta in timpul unei calatorii spre Japonia. MAE recunoaste ca lamuririle solicitate Coreei de Nord sunt ignorate.
21 martie 2007 - Presa asiatica isi trimite reporterii la Bucuresti si Craiova.
5 aprilie 2007 - Familia Bumbea e vizitata de mai multi oficiali niponi.
7 aprilie 2007 - Un secretar de stat al MAE se intalneste cu ziaristi si oficiali japonezi.
21, 22, 23 aprilie 2007 - Fratele romancei e primit, in Japonia, de fostul vecin si prieten al surorii sale, Charles Jenkins, premierul Shinzo Abe si ministrul de externe Taro Aso.
30 aprilie 2007 - EVZ reconstituie viata din captivitate a Doinei Bumbea.
1 mai 2007 - EVZ publica, in exclusivitate, un interviu cu dezertorul Charles Jenkins.
2 mai 2007 - EVZ publica povestea lui Gabriel Bumbea, fratele pornit sa afle adevarul despre sora sa rapita. Pentru aceasta, a ajuns pana in Japonia.
写真
Anocha Panjoy, o alta femeie rapita de spionii Phenianului
Evenimentul Zilei Online
In cautarea surorii pierdute
2 Mai 2007
Laurentiu Mihu (Tokio)
Ignorat la Bucuresti, dar sprijinit de Tokio, fratele Doinei Bumbea a aflat povestea surorii sale abia dupa 30 de ani.
In ‘78, cand sora sa a disparut subit, Gabriel avea doar 10 ani. Prea mic fiind, nu a inteles mare lucru din agitatia in care ii traia familia si nici din gandurile negre ce-i bantuiau parintii si fratele mai mare.
Lupta insa intens cu emotia nelinistilor de copil care asteapta in zadar sa i se dea ceea ce ii e mai drag. In copilarie, dorul de sora sa - care-i fusese ca o mama - nu a facut decat sa creasca.
Ulterior, adolescent fiind, a asistat neputincios la cel mai emotionant ritual din viata lui: o slujba de ingropaciune, oficiata la Craiova, de parinti si rude indoliate.
In acel an, 1984, pentru apropiatii neconsolati, Doina Bumbea s-a stins „oficial” din viata. De sase ani, femeia nu daduse niciun semn. Ar fi implinit atunci 34 de ani.
De la acel ultim episod, s-au scurs doua decenii. Intre timp, Gabriel s-a facut mare. Are 39 de ani si e casatorit. Din copilarie, cele mai pregnante amintiri i s-au pastrat sub forma unor flash-uri disparate, culese din varii ipostaze, alaturi de sora lui mai mare.
Ignoranta Bucurestiului...
Dupa aproape trei decenii de la disparitia Doinei si o resemnare exersata indelung, craioveanul Gabriel Bumbea a luat lumea la picior si a aflat un adevar pe care nimeni nu si l-a inchipuit.
Doina Bumbea nu murise nici imediat dupa disparitie, in ‘78, nici in 1984, ci abia in ‘97. Incepuse chiar o viata noua, dar chinuita, traita in Coreea comunista, unde si-a si gasit sfarsitul.
In Epoca de Aur, ajutorul autoritatilor de la Bucuresti s-a concretizat, simplu, intr-o inactiune conforma cu politica de stat a vremii: indiferenta, urmata de indiferenta si iar indiferenta fata de nevoile umilului individ.
Dupa 2005, dupa aparitia informatiilor si confirmarea lor de surse care au cunoscut-o pe romanca, la Bucuresti cazul a fost tratat cu minima atentie si de regimul democratic: una ale carei rezultate tind numai si numai in directia „zero”. „Din pacate, nici un oficial de la noi nu a avut curiozitatea sa ne intrebe despre ce e vorba”, sustine astazi fratele romancei.
...Si atentia Tokio-ului
Si totusi, pentru detectivul de ocazie Gabriel Bumbea ajutorul a venit din Asia. Din Japonia, unde povestea rapirilor s-a impus ca un dosar prioritar al politicii externe. Preluata de presa nipona, drama familiei Bumbea a fost intr-atat de popularizata, incat cancelaria de la Tokio a reactionat prin seful guvernului, Shinzo Abe.
In timp ce MAE roman „lua act” de refuzul nord-coreenilor de a da detalii, Gabriel Bumbea a fost „pus” pe avion de japonezi si „transferat” la Tokio. Operatiunea a fost orchestrata de doua ONG-uri influente, care militeaza pentru elucidarea rapirilor regizate de Phenian.
Dupa o intalnire de gradul trei cu Charles Jenkins si Hitomi Soga - cei mai apropiati prieteni ai Doinei in captivitate - a urmat si apogeul: doua intrevederi, cu premierul Shinzo Abe si cu ministrul de externe, Taro Aso. Plus o invitatie la Conferinta anuala a familiilor victimelor rapirilor in capitala nipona.
„Situatia e cunoscuta in Japonia si la ONU”
Acolo, in fata a 2.000 de persoane, si instalat intre familiile unei sud-coreence si a unei thailandeze, captive inca la Phenian, romanul Gabriel Bumbea si-a caracterizat succint periplul japonez: „E o calatorie care mi-a adus nenumarate tristeti si o mare bucurie”. Intre resemnarea de aproape trei decenii si informatiile privind soarta propriei surori, singur, si-a facut loc socul.
La stanga sa, primul-ministru deconspira tactica pentru solutionarea dosarului nord-coreean: internationalizarea scandalului: „M-am intalnit cu 40 de lideri din lume. Le-am prezentat problema si le-am expus cat de complexa si de importanta este chestiunea rapirilor pentru noi”, sustinea primul-ministru nipon.
„Acum situatia este cunoscuta in Japonia, in lumea intreaga si la ONU”, a adaugat a doua zi ministrul de externe. Gabriel Bumbea e astazi optimist. „Probabil ca nimic nu e imposibil”, decreta acesta zilele trecute.
La Ambasada Romaniei
„Am discutat asa, nimic concret”
Ajuns in Japonia, Gabriel Bumbea a „aterizat” si in curtea ambasadei romane de la Tokio. In biroul-”sala de asteptare” de la parterul cladirii, „specificul” romanesc sare in ochi printr-o fata de masa, rosie, genul artefact de Muzeul Satului.
Aici, secretarul II al asezamantului diplomatic, Alin Ivanov, are misiunea ingrata sa ma retina la o cafea. Nu are chef de vorba, dar meseria cere sacrificii.
Tocmai reusise sa ma „extraga” dintr-un grup care urca scarile spre biroul sefului ambasadei. Aflasem intre timp ca nu aveam loc la discutie. Dupa 20 de minute de dialog reciproc indiferent, secretarul Ivanov e anuntat ca „domnul ambasador il primeste si pe domnul ziarist”.
Aici, intrevederea dintre Gabriel Bumbea si ambasadorul Aurel Neagu se poarta insa in termenii stricti ai formei fara fond. Cliseele - „problema e complexa...”, „trebuie sa urmarim...” - livrate de discursul diplomatului alterneaza cu povestile nemuritoare despre viata, copii si carti. In final, concluzia: „Am discutat, asa, nimic concret”, trage linie fratele Doinei Bumbea.
Greu si la ei
La inceput a fost indiferenta
In Japonia, sensibilitatea autoritatilor privind rapirea cetatenilor niponi de agenti nord-coreeni nu a fost la fel de mare si in trecut. Presiunea strazii a facut insa ca presiunea politica a Tokio-ului asupra Phenianului sa creasca de la an la an. „Cand a fost prezentat pentru prima oara cazul, opinia publica si guvernul au ramas indiferenti.
O perioada tragediile au fost ignorate chiar si de o mare parte a populatiei. Dar am iesit pe strazi, si suportul popular si politic au devenit tot mai mari. S-a ajuns, in final, la ceea ce se intampla astazi”, povesteste domnul Kitadate, un militant in varsta si un obisnuit al primelor mitinguri organizate de rudele rapitilor.
Omul marturiseste ca a urmarit Revolutia romana in direct, la televizorul sau de acasa. „Extraordinar! Sa vezi cum un dictator cade ciuruit de gloante e extraordinar!”, puncteaza japonezul, inca marcat de soarta harazita ceausestilor in decembrie ‘89.
Cronologie
Evolutia cazului „Doina Bumbea”
2 decembrie 2005 - EVZ mentioneaza existenta cazului „Doina”.
20 martie 2007 - Cu ajutorul familiei sale din Craiova, aceasta este identificata drept Doina Bumbea, o pictorita plecata in Italia si disparuta in timpul unei calatorii spre Japonia. MAE recunoaste ca lamuririle solicitate Coreei de Nord sunt ignorate.
21 martie 2007 - Presa asiatica isi trimite reporterii in Romania.
5 aprilie 2007 - Familia Bumbea e vizitata de mai multit oficiali niponi.
7 aprilie 2007 - Un secretar de stat al MAE se intalneste cu acestia.
21, 22, 23 aprilie 2007 - Fratele romancei e primit, in Japonia, de fostul vecin si prieten al surorii sale, Charles Jenkins, premierul Shinzo Abe si ministrul de externe, Taro Aso.
30 aprilie 2007 - EVZ reconstituie viata din captivitate a Doinei Bumbea.
1 mai 2007 - EVZ publica, in exclusivitate, un interviu cu Charles Jenkins.
写真
Gabriel Bumbea (primul din stanga), alaturi de familiile altor victime ale rapirilor. In picioare, premierul nipon, Shinzo Abe
Evenimentul Zilei Online
Doina Bumbea a fost "facuta cadou unui dezertor"
1 Mai 2007
Laurentiu Mihu
Charles Jenkins, dezertor american din Coreea de Nord, isi aminteste drama frumoasei romance.
Charles Jenkins, celebrul dezertor american ajuns in Coreea de Nord, a fost vecin cu Doina Bumbea, romanca rapita la sfarsitul anilor ‘70. Au fost buni prieteni, alaturi unul de celalalt in multe momente grele.
Viata i-a dus insa in directii diferite: Doina s-a sfarsit de cancer in 1997, iar Charles si-a redobandit, in 2004, libertatea (la care renuntase de... bunavoie). Acum traieste in insula japoneza Sado. Fumator inrait, ne-a primit la o ceasca de cafea, moment ideal pentru a contribui cu amintirile lui la eforturile de lamurire a ceea ce s-a intamplat cu Doina.
EVZ: Ce facea Doina intr-o zi obisnuita?
Charles Jenkins: Lucra la masina. Am avut si o gradina micuta si un petic de pamant cultivat cu porumb. Scoteam 250 de kilograme pe an. O singura data am crescut chiar un porc, dar cei care ne supravegheau au inceput sa aiba „grija” si de porumb, si de porc. Am folosit porumbul sa facem taietei, care nu lipseau de pe masa.
Sau il mai schimbam pe bautura. Faceam schimbul cu un nord-coreean care locuia mai jos de noi si care ne si supraveghea. Mai dadea si el mancare porcului, mai dadea si la caine. Caine care ne-a si murit de foame. Pana la urma, si porcul am fost obligati sa-l vindem, nu ne-au lasat sa-l taiem.
Cum v-ati descurcat in timpul foametei din anii ‘90?
Mureau zilnic oameni. Voiam sa mai cumparam carne, pentru carnati, dar nu era.
De fapt, de cati bani aveati nevoie ca sa traiti decent?
In jur de 600-700 de dolari. Dar in shop-urile din Phenian erau preturi internationale. Asa ca unele lucruri erau foarte scumpe, altele foarte ieftine. Pantalonii, spre exemplu, erau foarte scumpi in Coreea de Nord. Aici, in Japonia, lucrez la un boutique de suveniruri. Fac si 100 de dolari pe zi, lucrez numai in picioare si uneori mananc pe fuga, dar castig.
„Stia ca va muri”
Cand ati vazut-o ultima oara pe Doina?
In 1996, la jumatatea lui octombrie. A murit in ianuarie 1997. Nu am vizitat-o ulterior pentru ca sunt prea milos. Nu pot sa vad oameni la care tin suferinzi sau muribunzi. Cand am vazut-o ultima oara, mi-a facut cadou radioul ei. M-a chemat pana la ea ca sa mi-l dea.
Cum vi s-a parut atunci?
Stia ca va muri. Stia deja de boala, de care a si aflat intamplator. Initial trebuia ca medicul sa-i faca o simpla radiografie. I-a spus insa sa mai astepte o ora poate vine curentul, iar daca nu, vor merge impreuna la sediul „Programul mondial pentru hrana”, unde exista un generator.
In fine, pana la urma s-a putut la spital. Din greseala, i-a auzit pe medici vorbind intre ei si asa a aflat ca are cancer la plamani. Acolo, doctorul nu ti-ar spune asa ceva. Dar Doina vorbea franceza, engleza, italiana si coreeana.
A mai fost dupa aceea la spital?
Nu.
Cum s-a tratat?
Acasa. Isi lua ea medicamentele de la spital. Cand durerile au fost mari, sotia mea ii facea injectiile cu morfina, pe care le lua de la acelasi spital. Ii facea morfina in fiecare dimineata si in fiecare noapte.
Unde a murit?
Acasa, in patul ei. Chiar in patul ei. Ea si Dresnok traiau separat, el intr-o camera, ea in cealalta.
Si-a iubit sotul?
Cum ar fi putut? Au avut zile bune, dar de cele mai multe ori a fost scandal. Dresnok o si batea.
Dar cum l-a intalnit ea pe Dresnok?
Ii dadusera inainte o libaneza. Dar ea a plecat din Coreea de Nord si nu s-a mai intors. Dresnok a ramas singur si avea chef sa fie cu cineva. Coreenii i-au facut-o cadou pe Doina.
Pur si simplu i-au dat-o lui, ca-ti place sau nu. Nu a contat ca Doinei nu i-a placut de la bun inceput. Asa procedeaza nord-coreenii. Nu conteaza ca vrei sau nu vrei, trebuie sa accepti orice.
„Orezul era pe cartele”
Era total la discretia lor?
Absolut. Cand a fost sa merg cu sotia in Japonia, nord-coreenii mi-au promis ca, daca ma intorc, mi-o dau pe Anocha (n.r. - thailandeza Anocha Panjoy, rapita). Anocha era casatorita cu un german.
A fost si el rapit?
Nu, si va spun de ce: a putut sa mearga pana in Europa, de unde, bineinteles, s-a intors. Din 1983, Anocha a locuit in acelasi imobil cu noi, pana in 1989.
Stiti, ca multe nord-coreence si-ar fi dorit sa se casatoreasca cu noi, americanii? Cand am fost operat, la Phenian, o asistenta de 26 de ani mi-a cerut sa-o iau de sotie. I-am zis: „Esti nebuna!”. Mi-a zis ca nu e.
Aveati ratii, cartele.
Exact, cum era si cea la orez. Apoi, preturile urcau ametitor.
Cronologie
Evolutia cazului „Doina Bumbea”
2 decembrie 2005 - EVZ mentioneaza, in premiera, existenta cazului „Doina”.
20 martie 2007 - cu ajutorul familiei sale din Craiova, aceasta este identificata drept Doina Bumbea, o pictorita plecata in Italia si disparuta in timpul unei calatorii spre Japonia. MAE recunoaste ca lamuririle solicitate Coreei de Nord sunt ignorate.
21 martie 2007 - presa asiatica isi trimite reporterii la Bucuresti si Craiova.
5 aprilie 2007 - familia Bumbea e vizitata de mai multi oficiali niponi.
7 aprilie 2007 - un secretar de stat al MAE se intalneste cu ziaristi si oficiali japonezi.
21, 22, 23 aprilie 2007 - fratele romancei e primit in Japonia de fostul vecin si prieten al surorii sale, Charles Jenkins, premierul Shinzo Abe si ministrul de externe Taro Aso.
30 aprilie 2007 - EVZ reconstituie viata din captivitate a Doinei Bumbea.
PROFIL
Americanul salvat de japonezi
Charles Robert Jenkins (67 de ani) este un nume de american, venerat de opinia publica din Japonia si strategic pentru Cabinetul de la Tokyo. S-a nascut in 1940, in Carolina de Nord, si a intrat in Armata SUA in ‘58, cand armistitiul dintre cele doua Corei avea deja cinci ani vechime.
L-a scos din anonimat un gest extrem, facut la Panmunjon, in Coreea de Sud: pe 5 ianuarie 1965 a dezertat si a intrat pe teritoriul comunist. A ramas acolo 40 de ani, a cunoscut-o pe Doina Bumbea, a invatat ideologia si a fost casatorit, printre altele, cu o japoneza, pentru care Tokyo a obtinut repatrierea.
In 2004, in urma demersurilor Japoniei, Charles Jenkins a fost „extras” si transportat pe insula Sado, unde vinde suveniruri. Nu de mult s-a intalnit cu Gabriel, fratele Doinei Bumbea, si a acceptat sa stea de vorba cu „Evenimentul zilei”.
Dictionar de personaje
Doina Bumbea - romanca emigrata in 1970 in Italia. In 1978 a fost rapita de spionii nord-coreeni, in timp ce se indrepta spre Japonia, unde urma sa-si expuna cateva lucrari de pictura. A murit in 1997 la Phenian.
Hitomi Soga - originara din insula Sado, a fost rapita in 1978, la varsta de 19 ani, impreuna cu mama ei. S-a casatorit la Phenian cu dezertorul Charles Jenkins, are doua fete si a fost recuperata de guvernul japonez in anul 2002.
James Joseph Dresnok (Joe) - a fost sotul Doinei Bumbea, cu care are doi baieti. Traieste de 45 de ani la Phenian, dupa ce a dezertat din Armata SUA si a traversat un camp minat.
Larry Allan Abshier - dezertor american. A decedat din cauze naturale.
Jerry Wayne Parrish - dezertor american. Ca si Larry Abshier, Parrish a decedat in urma cu cativa ani, din cauze naturale.
Anocha Panjoy - de origine thailandeza, a fost rapita in 1978 din Macao, la 24 de ani. A locuit in acelasi imobil cu Doina Bumbea si cu Charles Jenkins.
RAPIREA
„Copiii ei stiau totul”
V-a vorbit vreodata Doina despre familia ei din Romania? Se gandea la ei?
Mi-a spus totul despre parintii si fratii ei de acasa.
Dar copiilor le-a spus vreodata ca au rude in Romania si ca ea a fost rapita?
Da, le-a spus. Copiii stiu totul. Daca nu le-ar fi spus ea, atunci le-ar fi spus altcineva.
Cine?
Eu, spre exemplu. Pentru ca eu si sotia mea am facut acelasi lucru cu fetele noastre. Le-am spus de mici adevarul.
Dumneavoastra ati adus vreodata vorba in fata lui Ricardo si a lui Gabriel despre chestiunea rapirilor?
Nu. Ei stiau totul, dar eu nu am vorbit cu ei despre acest lucru.
„Mi-am botezat cainele Nixon”
In ce relatii erau copiii Doinei cu fetele dumneavoastra?
Erau prieteni, se jucau impreuna.
De ce le-ati spus?
Pentru ca nu voiam sa nu aiba habar ce sunt cu adevarat. O colega de-a lor, japoneza suta la suta, a aflat la 21 de ani ca parintii ei venisera odata cu sotia mea din Japonia. A crezut, pana atunci, ca este coreeanca.
Nu a fost riscant, pentru dumneavoastra, pentru Doina, sa le spuneti copiilor aceste lucruri?
Nu stiu, le-am spus. La un moment dat, televiziunea de stat a si inceput sa transmita cateva stiri despre rapiri, pentru ca aparusera zvonuri.
Dar s-a spus ca doi nord-coreeni, ofiteri superiori, le-au facut de capul lor. Adevarul e ca acesti doi oameni ar fi vandut informatii despre rachetele nord-coreene, iar in casa unuia s-ar fi gasit 750.000 de dolari. Guvernul i-a executat, in schimb, pentru aceste rapiri.
Pana la urma, dumneavoastra ati plecat, familia Doinei a ramas in Coreea de Nord.Asa este. Dar cand am plecat am facut ceva. La mine in casa aveam un televizor, un video, radioul de la Doina, un frigider rusesc, o bicicleta chinezeasca.
Am lasat o scrisoare, in limba coreeana, semnata de mine, de sotia mea si de fiicele noastre, in care spuneam, printre altele, ca le lasam copiilor Doinei pe toate. Bicicleta, spre exemplu, i-am lasat-o lui Gabi.
Ceausescu, dictatorul Romaniei, a fost in bune relatii cu Kim Il Sung. Dar Ceausescu chiar a primit cadouri de la Nixon.
Am auzit. Dar stiti ca eu am avut un singur caine in Coreea de Nord? Si l-am botezat Nixon! (rade).
VERSIUNE
„L-a intalnit pe Kim Jong-il”
Ce ne puteti spune despre cei doi baieti ai Doinei?
Ricardo, cel mare, a stat in inchisoare aproape un an.
De ce?
Doina a incercat sa fie o mama mai severa cu copiii. Dresnok, in schimb, ii lasa sa faca ce vor, asa ca, intr-o zi, Ricardo a plecat de acasa cu niste prieteni si s-a imbatat.
Era asa usor sa fuga?
Avea el niste prieteni cu parinti mai sus-pusi, dar... Cert e ca nici supraveghetorul nu stia nimic de el si a intrat in panica. Dar l-au prins dupa cateva zile.
Cati ani avea?
In jur de 20, Doina murise deja. A stat aproape un an pentru ca nu era delict politic. Daca ar fi fost, nu mai scapa cu viata. Atat ca plecase de acasa si nu stia nimeni unde s-a dus.
Ca nu stiau nord-coreenii de el. De multe ori, cand Doina traia si copiii, mai ales Ricardo, faceau prostii, Dresnok ii zicea ca si el a facut la fel in tinerete.
Ce mai stiti despre Ricardo? Ce face el acum?
Cand am plecat eu, era muncitor, un fel de fochist. Iarna are grija sa functioneze caldura, vara, sa fie apa calda.
Iar Gabriel?
Gabriel s-a inscris la universitate, la limbi straine. E un baiat realmente inteligent. Dresnok mi-a spus ca nord-coreenii i-ar fi zis ca, intr-o zi, Gabriel va fi trimis de aici...
E pregatit sa ajunga diplomat nord-coreean?
Planurile lor erau sa-l faca spion. Asa mi-a spus Dresnok, care a auzit de la supraveghetor. La noi erau doi astfel de supraveghetori. Cand mergeam la Phenian, eram urmariti de ei. Ne-am obisnuit insa sa ne separam, iar in acest fel nu mai stiau incotro sa mearga.
Dumneavostra, ceilalti americani, sau chiar Doina, v-ati intalnit vreodata cu Kim Jong-il?
Nu. Dar Doina a pretins ca s-ar fi intalnit ea cu Kim Jong-il la o petrecere. Nu stiu insa cat e de adevarat. Dar tot adevarat e ca lui Kim Jong-il ii plac femeile.
Se poate sa fi avut loc aceasta petrecere, la care a ales ce a vrut. Cum sa iti cauti sora cand portile ti-au fost 30 de ani inchise. Sansa totusi surade cand marile cancelarii isi dau concursul.
写真
Fratele Doinei, Gabriel Bumbea (dreapta), l-a intalnit, recent, in Japonia pe dezertorul american Charles Jenkins. In imagine apare si sotia lui Jenkins, Hitomi Soga, si ea, ca si Doina, fosta detinuta a regimului de la Phenian
Evenimentul Zilei Online